Avantajele folosirii în hrana animalelor a full-fat-ului de soia în comparație cu șrotul de soia

Full Fat Soia (FFS)
Carbohidrații și proteinele sunt cele două componente principale în creșterea animalelor pentru producția de carne. Soia este o componentă proteică pentru hrana animalelor
la nivel mondial, dar animalele nu pot consuma soia fără tratament termic.
Inhibitorul de tripsină este unul dintre principalii inhibitori antinutritionali continuti in proteină, care trebuie dezactivat într-un regim de temperatură controlat pentru a asigura descompunerea normală a proteinelor în amino acizi și digestia lor de către animale, altfel animalele vor consuma proteine cu un gard de toxicitate ridicat, care poate duce la vărsături, diaree și chiar moartea lor. Noile rase de animale au un potenţial uriaș când vine vorba de productivitate dar pentru a utiliza acest potențial la maxim este important să se ţină cont de raţionalizarea hranei animalelor in functie de compuși nutriționali – minerale și niveluri energetice. În astfel de furaje sunt folosite produsele din soia boabe cum ar fi srotul de soia si fulfatul de soia: șroturi de soia și full fat de soia (FFS).
La ora actuală, pentru furaj, șchrot-ul de soia reprezintă 90% din consumul la nivel mondial, având între 45 și 48% proteină și 1 până la 2% ulei. 
Dezavantaje:
  • reziduu de hexan cca 0,2% face imposibilă utilizarea în creșterea animalelor ecologice(ecologice)
  • conținut scăzut de proteine digearbile
  • prin eliminarea uleiului, toate vitaminele și nutrienții solubili în ulei sunt eliminate
  • complexitatea uleiului în hrana animalelor
  • peleți sfărâmicioși datorită granulării furajelor
Avantaje:
  • bogat în proteine
  • Ușor de transportat
  • Calitate la depozitare
RDF oferă un produs inovator în hrănirea animalelor:
FULL FAT SOIA(FFS)
Scopul principal al tehnicii procesului este acela de a ridica calitatea hranei animalelor oferind un echilibru bun de proteine și fibre.
De ce FFS?
Haideți să ne uităm la etapele procesului de producție:
Etapa 1 
Boabele de soia sunt zdrobite într-o moară. Apoi produsul măcinat și mixat trece în extruder, unde, datorită proprietăților lui higroscopice, soia absoarbe aburul infuzat, la o proporție de 300 de kilograme de abur pentru o tonă de produs. Aburul este ridicat la temperatura de 110 la 120 de grade celsius și astfel dezactivează toate ciupercile patogene și microorganismele, și dematurizeaza enzima UREAZA care este prezentă în produs.
Etapa 2 
În extruder, printr-un procedeu de presare, rezultă o pastă care, printr-un prim process de răcire, la ieșirea din extruder pe șnec se transformă în granule. Când această pastă se întărește, se transformă într-un solid cu o concentrație mare de aminoacizi și grăsimi nesaturate, de acizi linoleic și alinoleic.
Etapa 3 
Aceste granule intra in al doilea process de racire prin trecerea produsului prin răcitoarele pe baza de apa, iar apoi produsul racit se ambalează.
Care sunt avantajele FFS în comparație cu șrotul de soia?
Datele despre FFS
35-41% proteine
15-20% ulei
Dezavantaje
  • în unele rețete de hrană surplusul de ulei este prezent
Avantaje
  • Dezactivarea completă a substanțelor antinutriționale
  • Posibilitatatea ca să fie utilizată în tehnologii de hrănire organică şi întreținerea animalelor și păsărilor de curte
  • Tehnologia de eliminare a hexinului permite crearea unui mediu curat ecologic
  • digestibilitatea proteinelor este îmbunătățită cu până la 93%
  • echilibrul de proteine și uleiuri
  • Contine cantități mari de energie, 521kcal pe kilogram
  • Digestibilitate de peste 90%
Full Fat soia elimină necesitatea uleiului suplimentar în amestecul de hrană al animalelor iar acest lucru reduce enorm cheltuielile, timpul și logistica amestecării uleiului cu hrana uscată, (materialele pentru transport, construirea depozitelor pentru ulei, întreținerea lor.
RDF recomanda fulfatul de soia produs de compania noastra
Folosirea FFS
atunci când utilizăm FFS în furajul pentru animale, nu este nevoie să schimbăm tehnologia de hrănire. Mai mult, în acest mod  reducem costurile pentru mărunțire, produsul fiind deja zdrobit și gata să fie amestecat cu alte ingrediente.
La amestecarea FFS cu cereale uleiul este distribuit uniform.
Dar să nu uităm!
FFS conține aceeași cantitate de ulei ca soia naturală, 15 – 20%, deci această caracteristică ar trebui luată în considerare în calculul rețetelor de hrană pentru animale. Un alt avantaj al folosirii FFS este că economisim bani prin eliminarea de achiziții inutile, a transportului și adăugarea de ulei suplimentar în hrana animalelor.
Un alt avantaj pe lângă cel financiar este că FFS este gustos și folositor, este ușor digerabil, balansează nutriția animalelor, reduce costul hranei și nu în ultimul rând, crește consumul hranei datorită mirosului și al gustului bun. Problema dozajului și al amestectului este rezolvată cu ajutorul FFS iar la producerea ei nu sunt folosiți compuși chimici. Aceste caracteristici benefice asigură maximizarea potențialului și al bunăstării animalului.
Nu cumpăra ulei și șrot de soia, ci cumpără fulfat de soia marca (sau „de la”) RDF”.
Nu cumpăra tone de ulei și șrot de soia. Cumpără doar kilogarme de FFS
Vezi mai mult

Prețurile cerealelor vs. înființarea culturii în 2023

Interviu cu Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF

Domnule Deznan, ce părere aveți despre evoluția prețurilor cerealelor pentru noua recolta din 2023?

F.D. – Piața mondială aplică o corecție majoră asupra prețurilor cerealelor după creșterea spectaculoasă datorată războiului din Ucraina. În plus, prognozele de producție pentru acest an ne arată că la nivel mondial vom avea producții peste medie, ceea ce face ca la o ofertă mare cantitativ să avem o presiune în plus pe prețurile cerealelor.

 În aceste condiții de piață și de preț, fermierii își vor putea acoperi costurile pentru înființarea culturilor din prețul de vânzare al cerealelor recoltate?

F.D. – Cu siguranță nu. Fermierii au avut costuri foarte mari la achiziția de îngrășăminte chimice, semințe, substanțe de protecția plantelor și combustibil. În plus, inflația i-a obligat și la creșteri salariale. Toate acestea au dus la niște costuri record pentru înființarea culturilor, iar la actualul nivel de prețuri ce se vede pe bursele de cereale pentru recolta nouă, cu siguranță, chiar dacă vor avea producții record, nu vor reuși să-și acopere cheltuielile din vânzarea cerealelor.

 Ce soluții credeți că au fermierii pentru a-și putea acoperi măcar costurile cu înființarea culturilor?

F.D. – Personal nu vad nici o soluție la îndemână în condițiile de față. Cu siguranță că fermierii vor rămâne cu datorii față de distribuitorii de inputuri care la rândul lor vor avea probleme să-și plătească datoriile față de producătorii de inputuri. Văd un pericol iminent de criză în toată piața agricolă, pe întreg lanțul de producție.

 Se poate preveni acest scenariu dezastruos?

F.D. – Cu ajutorul statului, cred că da. Eu nu zic să investească statul român ca și cel polonez, deoarece nu cred că are asemenea resurse, dar ceva poate să fie făcut. Eu cred că statul ar trebui să acorde credite fermierilor, prin intermediul fondului de garantare pentru plata facturilor de inputuri. Aceste credite ar trebui acordate pe o perioadă de 5 ani, cu dobândă subvenționată. Presiunea de rambursare nu ar fi mare, costurile ar fi reduse datorită subvenționării dobânzilor, iar perioada de 5 ani îi ajută pe fermieri să își revină după acest an care se pare că le va aduce pierdere.

În acest fel, fermierul este ajutat fără a pune presiune pe bugetul de stat, nu va avea senzația că a stat cu mâna întinsă și va simți că prin acest gest statul apreciază munca lui.

Florin Deznan este CEO și Președinte al Consiliului de Administrație ROCA Agri RDF, holding care în momentul de față cuprinde 5 companii – RDF SA, RDF Agricultura SRL, Adidana SRL, Dachim SRL și Supliment SRL.

 

Vezi mai mult

ROCA Agri RDF, jucător important în agricultura românească

În urma achizițiilor făcute, în acest moment compania activează ca și procesator de semințe, procesator de full fat soia, procesator de ulei și implicit procesator de șroturi. ROCA Agri RDF este holdingul de agricultură lansat de ROCA Investments, ca urmare a parteneriatului cu RDF SA. Cu un portofoliu în continuă expansiune și cu activități în distribuția de input-uri, trading de cereale, producție agricolă și procesare de cereale, holdingul devine un jucător național într-un sector al economiei cu un potențial major în contextul actual. Până în anul 2020 exista doar RDF care, în urma asocierii cu ROCA Investments, a devenit Societate pe Acțiuni.

Pentru a afla mai multe despre istoricul, expertiza, produsele și serviciile oferite de ROCA Agri RDF, precum și despre planurile de viitor ale companiei, am stat de vorbă cu domnul Florin Deznan, Cofondator și Președintele Consiliului de Administrație ROCA Agri RDF.

J.A.: Ne puteți oferi o privire de ansamblu asupra companiilor care fac parte din holding în prezent?

Florin Deznan: „În anul 2021 s-a decis separarea activității de producție agricolă de RDF SA și, printr-un transfer de business, această activitate a fost transferată pe societatea RDF Agricultura SRL. Tot în decembrie 2021 au fost achiziționate 100% din părțile sociale ale lui Adidana SRL, companie specializată în comerțul cu îngrășăminte chimice și combustibil pentru fermieri. În decembrie 2022 au fost achiziționate 100% din părțile sociale ale altor două companii, Dachim SRL – distribuitor de input-uri agricole, trader de cereale și producător de ulei presat la rece – și Supliment SRL, companie ce lucrează aproximativ 200 de hectare de teren agricol. Totodată, Dachim are și o activitate de producție agricolă lucrând aproximativ 1.800 de hectare de teren agricol.

Tot în anul 2022 a mai fost înființată o companie ce are ca domeniu de activitate gestionarea unui marketplace pentru produse agricole. Compania se numește Roagro.ro SRL și gestionează marketplace-ul agro.ro. Agro.ro este activ la această oră și este un magazin virtual în care oricine are ceva de vândut online în domeniul agricol își poate plasa produsele, iar orice cumpărător care are interes pentru produse agricole le poate găsi în acest loc.

Astfel, viziunea noastră e ca într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, o mare parte din vânzările produselor dedicate pentru agricultură se va face online și, din acest motiv, am dorit să fim printre primii care oferă astfel de servicii clienților din agricultură. Pentru noi e o mare provocare acest marketplace și ne vom concentra cu toată seriozitatea pe dezvoltarea acestei piețe online pentru produse agricole”.

J.A.: Cum au influențat aceste achiziții în care a fost implicat holdingul operațiunile de zi cu zi și care au fost cele mai mari provocări?

F.D.: „Din punct de vedere operațional, poate cea mai mare provocare a fost reprezentată de integrarea echipelor și a business-urilor celor două companii cu echipele și business-urile holdingului. Până acum, cele mai multe achiziții de companii vizau afaceri ce erau complementare cu activitatea holdingului, ceea ce a contribuit în mare măsură la extinderea de la o activitate pe zona de Vest a României, la o activitate cu acoperire națională.

Pe partea de producție agricolă, am crescut de la o activitate desfășurată pe o suprafață de 2.000 de hectare la o activitate desfășurată pe o suprafață de 4.000 de hectare. Această creștere de suprafață ridică noi provocări în ceea ce privește investițiile necesare în materie de utilaje agricole și de sisteme digitale de monitorizare a suprafețelor suplimentare. Preluarea Dachim ne-a deschis ușa în zona de centru a României, zona în care noi nu eram operaționali. Dachim deținea o echipă de vânzări formată din 8 agenți ce reprezentau interesele companiei în județele din centrul țării. Mai putem vorbi și de spațiile de depozitare cereale deținute de Dachim în Turda, zonă în care se resimte o lipsă acută a spațiilor de depozitare cereale, dar și despre avantajul dat de activitatea de procesare realizată de Dachim, companie ce produce ulei presat la rece din rapiță, floarea soarelui, in și dovleac.

Mereu am spus că dezideratul nostru este să investim și în zona de procesare, iar prin această investiție am realizat și acest pas. Acum putem vorbi despre ROCA Agri RDF ca despre un procesator de semințe, procesator de full fat soia, procesator de ulei și implicit procesator de șroturi.

În ceea ce privește alte oportunități de investiții, acestea sunt și vor rămâne cu siguranță numeroase și în viitor. Deja suntem percepuți ca un investitor serios în agricultură și avem foarte multe oferte de investiții. Avem o listă întreagă de oportunități pe care o studiem cu mare atenție și seriozitate. Ne propunem să investim în acele activități care ne vor ajuta să ne atingem dezideratul de one-stop shop în agricultura românească. Am început să ne uităm și către posibile investiții în afara țării, deoarece încercăm să ducem capitalul românesc și în țările învecinate sau chiar mai departe”.

J.A.: Vorbiți-ne, vă rugăm, despre conceptul de one-stop shop pentru fermieri. Cât de aproape sunteți de acest deziderat?

F.D.: „One-stop shop pentru noi înseamnă să oferim tuturor celor ce activează în domeniul agricol tot ceea ce ei au nevoie și, mai mult, să reușim să integrăm cât mai multe din activitățile agricole. Vrem să putem să le oferim tuturor soluții de la înființarea culturilor până la procesarea pruducțiilor agricole. Cred că am făcut pași importanți în acest sens. Avem propria producție agricolă, vindem toată gama de input-uri pentru agricultura mare, preluăm cereale, procesăm parte din ele și dorim să ajungem până la a pune pe raft produsele finale. Deocamdată putem vorbi doar de uleiul nostru, ELIXIR, ce se găsește în anumite magazine, dar să nu uitam că șroturile și full fat-ul de soia sunt produse ce sunt incluse în furajarea animalelor. Sunt convins că după ulei vom ajunge să vorbim și de făină de grâu sau mălai, carne sau legume sau orice alt produs care provine din domeniul agricol și se poate găsi pe rafturile magazinelor, cu marca ROCA Agri RDF pe ele”.

smart

J.A.: Ce ne puteți spune despre procesul de consolidare și integrare al companiilor preluate?

“Procesul de consolidare, după cum era de așteptat, nu este deloc ușor, în condițiile în care sistemele în care opereză companiile achiziționate sunt diferite de ale noastre, lucru care îngreunează acest proces. Dar, cu toate acestea, încercăm să susținem și să dezvoltăm acele activități care pe noi ne-au determinat să investim în aceste companii, să implementam cât de repede posibil sistemele noastre de operare, iar pe linie operațională să alipim acele activități în care noi suntem specializați deja.

Integrarea business-urilor nu se face ușor, dar cu ambiție, muncă și determinare, până acum am reușit să integrăm activitățile companiilor achiziționate. În ceea ce privește integrarea echipelor, aici pot să vă spun că am constatat că e mult mai ușor să integrăm echipele de back office, decât echipele de vânzări. Echipele de vânzări sunt create cumva după chipul și asemănarea antreprenorilor, iar vânzarea companiei îi afectează destul de serios. Acceptă cu greu schimbarea de proprietar, schimbarea de sistem sau alipirea unor noi business-uri cu care ei nu sunt obișnuiți. E o adevărată provocare pentru noi să integrăm, pe lângă echipele de back office și echipele de vânzări”.

J.A.: Cum abordați oportunitățile existente, în condițiile economice și geopolitice actuale?

F.D.: „Situația economică și geopolitică actuală nu-ți oferă oportunități în acest moment, ci mai degrabă provocări. Pentru noi, provocările sunt o parte importantă a procesului de evoluție, iar echipele noastre performează cel mai bine în astfel de condiții. După mulți ani în care tot ce se întâmplă în agricultură era destul de previzibil, azi suntem în situația în care trebuie să fim atenți la tot ce se întâmplă în jurul nostru. A fost complicat să prevezi ce efecte vă produce pandemia, apoi războiul din Ucraina, apoi inflația. E o provocare zilnică dar, în același timp, azi avem parte de mai multă adrenalină ca oricând. Atenția noastră e împărțită pe tot ce înseamnă decizii macroeconomice la nivel mondial, la tot ce se întâmplă în bazinul Mării Negre, la prețul petrolului și al gazului. Toate acestea au o influență mai mică sau mai mare în sectorul agricol.

Ne mai uităm la prognozele și rezultatele producțiilor agricole din SUA, Argentina, Brazilia, Australia, Rusia sau Europa. Ne uităm la licitațiile de cereale organizate de marii importatori mondiali și la prețurile la care se închid aceste licitații și la cine câștigă aceste licitații. Ne uităm și la măsurile pe care le stabilește pentru fermierii români noul PNS. Consider că informația care este percepută corect îți dă putere de previziune și de decizie corectă. Pentru noi, în această perioadă, informația corect asimilată și interpretată este egală cu succesul”.

J.A.: Vorbiți-ne, vă rugăm, despre măsurile luate pentru eficientizarea activității holdingului

F.D.: „Prima măsură pe care o luăm în fiecare companie achiziționată este legată de sistemul de operare. E foarte important să avem vizibilitate unitară pe rezultate și ca atare implementăm peste tot același sistem ERP în care operăm noi. O alta măsură importantă este legată de modul de salarizare. Încercăm să aducem la nivelul nostru partea de venituri pentru angajații din companiile preluate. Oamenii noștri sunt ai noștri și vrem să-i tratăm cu respect și să le recompensăm corect munca. Să nu uităm că în RDF SA avem un grad de retenție de 98% în ultimul an.

O altă măsură luată în procesul de eficientizare este legată de digitalizare și securitate digitală. Pentru noi e foarte important să putem urmări, de la activitatea utilajelor în câmp, la consumuri, costuri, vânzări și achiziții, până la securitatea informațiilor și a activelor. În plus, aici vreau să mă refer și la echipa de management, care preia activitățile din fiecare companie, se ocupă de integrarea echipelor de management preluate, de integrarea echipelor de vânzări sau producție și de implementarea unitară a sistemelor în care lucrăm. Fără falsă modestie, pot să afirm că avem una din cele mai performante și experimentate echipe din domeniul agricol din România, dar și manageri licențiați în MBA agricol, doctori în agricultură, economiști de renume și juriști foarte profesioniști. Ne-am concentrat foarte mult și pe echipele de vânzări și pot spune că la ora actuală avem cei mai calificați vânzători din piață. Chiar foarte recent am fost în vizită la un furnizor de input-uri care ne-a mărturisit că în 20 de ani de agricultură în România el nu a mai văzut o astfel de dezvoltare susținută de o echipă de vânzări atât de bine pregătită”.

J.A.: Care sunt particularitățile companiei în ceea ce privește profilul de angajator?

F.D.: „Am putea spune că ne diferențiem de alți angajatori prin seriozitate, prin plata unor venituri salariale corecte și prin faptul că ceea ce promitem și facem. Am amintit și faptul că gradul de retenție la noi e foarte mare și solicitările de angajare la noi sunt nenumărate. Suntem percepuți în piață ca fiind serioși, că avem un proiect de durată în care oamenii pot să se dezvolte atât profesional, cât și personal.

Am participat luna trecută la summit-ul de trading de cereale și au fost parteneri care m-au întrebat cum de reușim să avem așa un grad mare de retenție și cum de există așa o mare dorință de angajare în holdingul nostru, iar răspunsul meu pentru toți a fost: ne plătim corect oamenii, ne ținem de ceea ce promitem și ori de cate ori se ivește o poziție superioară în companie, prioritate la ocuparea ei, o au oamenii noștri. Și mai este ceva ce vreau să subliniez legat de angajări, pentru noi contează mai mult echipa decât omul.

La noi e foarte important să știi să lucrezi în echipă, să te integrezi și să fii acceptat. Eu personal renunț cu mare ușurință la un mare profesionist care e solitar și care nu se poate angrena în munca în echipă. Un om care nu se poate integra, indiferent cât de bun este profesional, dacă nu poate lucra în echipă, sigur îți va afecta mecanismele echipei și implicit rezultatele echipei”.

J.A.: Ce ne puteți spune despre eventuale inițiative realizate cu scopul de a promova sustenabilitatea în agricultură și pentru a sprijini comunitățile locale?

F.D.: „E interesantă această întrebare. Pot să vă spun că în luna iunie vom ieși cu un raport legat de sustenabilitate în agricultură și sperăm să fim printre primele companii certificate ESG. Dar mai multe lucruri despre acest subiect aș prefera să vorbim în a doua jumătate a acestui an.

În ceea ce privește susținerea comunităților locale sau sprijinul acestora, avem o politică bazată pe un percept biblic care spune să nu știe stânga ce face dreapta! Știu că dă bine să vorbești despre acest gen de acțiuni, dar noi preferăm să rămânem anonimi și să păstrăm doar pentru noi și pentru beneficiarii sprijinului nostru acest gen de acțiuni. Nu ne place să ne lăudăm că sprijinim sau ajutăm. Ce pot să vă spun e că suntem activi și prezenți în comunitate și suntem alături de mulți dintre cei ce au nevoie de sprijin.

J.A.: Cum a evoluat din punct de vedere financiar compania în 2022 și ce estimări se pot face pentru 2023 din acest punct de vedere?

F.D.: „Evoluția noastră e spectaculoasă, dar trebuie să fiu cinstit că această evoluție vine și ca urmare a achizițiilor făcute. Dacă în anul 2019, anul asocierii cu ROCA, cifra de afaceri era de 74 de milioane de lei, în anul 2021, fără nicio altă companie achiziționată, s-a ajuns la 197 de milioane de lei cifră de afaceri, iar la final de 2022, fără Dachim, putem vorbi de o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 700 de milioane de lei cu un EBIDTA de 25 de milioane de lei.

Dacă includem în aceste calcule și Dachim, putem vorbi de o cifră de afaceri consolidată pe holding de aproximativ 830 de milioane de lei și un EBIDTA de 35 de milioane lei. Dar toate aceste rezultate preliminare sunt înainte de audit, așa că ele pot suferi modificări până la depunerea bilanțului consolidat.

Pentru anul 2023 ne-am propus să reușim și integrarea Dachim în totalitatea lui, iar bugetul consolidat propus de noi are o creștere pe cifra de afaceri unde ne propunem depășirea pragului de un miliard de lei și vrem să menținem EBIDTA la nivelul de 35 de milioane de lei. Toate acestea într-un an în care vorbim de scăderi de prețuri pentru îngrășăminte chimice și cereale, ceea ce ne va aduce în față o mare provocare pe care o acceptăm și sperăm să reușim să o îmblânzim”, a declarat, în încheiere, dl. Florin Deznan, CEO-ul și Președinte al Consiliului de Administrație ROCA Agri RDF.

Articol preluat integral de pe site-ul jurnaluldeafaceri.ro.

Vezi mai mult

ROCA Agri RDF a fost premiată în cadrul programului Deloitte “Best Managed Companies”

Programul a evaluat modul în care este organizat și condus businessul, raportat la bunele practici internaționale

Performanțele Holdingului Agricol RDF au fost recunoscute săptămâna aceasta în cadrul programului Deloitte “Best Managed Companies”, care a evaluat modul în care este organizat și condus businessul raportat la bunele practici internaționale pe baza a patru indicatori–cheie: strategia companiei, cultură și angajament, inovație și resurse, guvernanță și aspecte financiare.

Certificarea „Best Managed Companies” este oferită companiilor antreprenoriale ale căror practici respectă un set de standarde internaționale obiective, evaluate conform metodologiei validate de Deloitte la nivel internațional. Companiile participante la această primă ediție a programului au o cifră de afaceri între 10 și 75 de milioane de euro.

Potențialul extraordinar al sectorului agricol, precum și al business-urilor antreprenoriale românești sunt subliniate prin asemenea performanțe și mecanisme prestigioase de recunoaștere, care aduc valoare adăugată întregii economii a României. În viitor vizăm reorganizarea companiilor din portofoliu, crearea unor centre strategice logistice, dar și dezvoltarea unor noi mecanisme de finanțare pentru agricultura locală,” declară Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF.

 Holdingul Agricol RDF, care deține companiile RDF Agricultură și Adidana Agricultură, estimează o valoare de 132 de milioane de euro a veniturilor consolidate din acest an. RDF se află în curs de finalizare a unei noi tranzacții – preluarea a 100% din acțiunile companiei Dachim, jucător pe segmentul producției de cereale şi distribuției de materii prime agricole.

 RDF a finalizat în 2021 o investiție de 3 milioane de euro pentru extinderea capacității de depozitare și dezvoltarea activității, iar la finalul T3 2022 a depășit cifră de afaceri de 100 de mililoane de euro.  Compania și-a triplat în ultimii 3 ani suprafața agricolă exploatată, ajungând la 2.000 ha la finalul anului 2021, față de 600 ha în 2019, iar în urma tranzacției cu Dachim va ajunge să exploateze o suprafață de 4.000 ha.  

Compania RDF, înființată în anul 1995, este unul dintre principalii jucători zonali pe piața distribuției de inputuri (îngrășăminte chimice, semințe și produse pentru protecția plantelor) și comerțului cu cereale. RDF operează 2 baze pentru depozitare în proprietate, cu o capacitate totală de stocare de 45.000 de tone și un flux tehnologic care permite preluarea a 100 t /oră de produse agricole și depozitarea acestora.

Holding-ul ROCA Agri RDF a fost lansat în luna iulie 2022 și vizează listarea la bursă, pe piața principală, ca obiectiv pe termen mediu. ROCA Agri RDF țintește să devină o companie one – stop – shop pentru fermieri, prin produse și servicii integrate, adaptate agriculturii moderne.  

Vezi mai mult

Dezbatere Profit News TV

Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF și Rudi Vizental, CEO ROCA Investments, au fost prezenți în dimineața aceasta la dezbaterile Profit News TV – Maratonul Agriculturii, unde au vorbit despre provocările cu care se confruntă agricultorii în prezent și ce s-ar putea face pentru a depăși momentele dificile.
Puteți afla mai multe din articolul de mai jos sau puteți urmări dezbaterea pe https://www.facebook.com/Profit.ro/videos/358593069762700 (primele 40 de minute).
Vezi mai mult

Împreună suntem mai mari

Nu mai suntem singuri!
Incepem o noua etapa in existenta noastra.
Am mutat productia agricola pe o noua companie, RDF Agricultura si ne-am infratit cu unul dintre cei mai mari distribuitori de ingrasaminte chimice si combustibili din Romania si anume cu Adidana.
Impreuna suntem mai mari si cu siguranta vom fi si mai puternici.
Din 2022 putem vorbi de o acoperire la nivel national si vom incerca sa ne facem treaba si mai bine decat pana acum, sa fim alaturi de partenerii nostri agricultori cu toata gama noastra de produse, cu toate cunostintele noastre tehnice si cu toata daruirea noastra.
Va dorim tuturor un An Nou imbelsugat!
Vezi mai mult

Reinventarea RDF Arad: Pandemia nu poate ține agricultura ”în casă”

„O afacere gândită a fi construită într-un anumit areal, crescută atât cât s-a putut, s-a transformat într-un business cu o dezvoltare uimitoare. S-au schimbat proceduri, s-au schimbat prioritățile, s-au investit bani și se urmărește o creștere continuă. Dar cea mai importantă schimbare, pe care ne dorim să o consolidăm, a fost schimbarea de mentalitate a tuturor angajaților RDF. Impulsul dat de ROCA în ceea ce privește businessul a fost completat cu mesajul clar transmis angajaților, și implicit pieței, că RDF e o companie puternică, susținută și care are ambiții mari de dezvoltare. Astăzi cred ca cel mai important asset al RDF este echipa sa. Suntem o echipa disciplinată, hotărâtă și dornică de afirmare, dar cel mai important aspect este că suntem o echipă profesionistă. Oamenii cu ștate vechi în RDF s-au adaptat incredibil de bine la noile schimbări și cerințe iar colegii noi s-au integrat imediat și au adus valoare în scurt timp.”
Florin Deznan – RDF
Vezi mai mult