Peste 20 de companii antreprenoriale româneşti au participat la prima ediţie a programului Best Managed Companies Romania şi nouă dintre ele au obţinut certificarea. Este vorba de o certificare acordată în baza unei metodologii interna­ţionale, care evaluează patru piloni: strategie, cultură, inovaţie-resurse şi guvernanţă. Best Managed Companies este un program Deloitte Private, susţinut în România de Banca Transilvania.

„A avut loc un număr mare de sesiuni, workshopuri, grupuri de lucru, la care au participat facilitatori, Deloitte şi Banca Transilvania, pe de-o parte şi pe de altă parte proprietari de business şi echipele de management ale businessurilor pe care le conduc“, explică Andrei Burz-Pînzaru, partener Deloitte şi liderul programului Deloitte Private în România.

În urma parcurgerii programului, 9 companii au obţinut certificarea din partea unui juriu independent format din Cristian Popa, membru în CA al BNR, Radu Hanga, preşe­dintele BVB, Cristian Nacu, senior country officer la International Finance Corporation şi Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti. Au fost eligibile societăţile care au centrul de management în România, cu precădere cu proprietari români. Au intrat în program 21 de firme cu afaceri între 10 şi 75 de milioane de euro, acestea fiind criteriile de eligibilitate.

Continuarea pe: ZF.ro